Aplauze pentru poet • Octavian Goga

Poezii: “Noi”, “Munții noștri”, “Fără ţară”, “Apostolul”, “Scrisoare”, “Bătrâni”
Recită actrița Rodica Mandache
Filmări realizate în noiembrie 2021, la Sala ArCuB Bucureşti

Octavian Goga

n. 1 aprilie 1881, Rășinari – d. 7 mai 1938 Ciucea, jud. Cluj

poet, dramaturg, publicist

Octavian Goga declara că începutul creației sale artistice a pornit „de la o idee monografică a unui sat”. Primul său volum, Poezii (1905), ni se arată mai mult decât orice a fi idealist și emfatic. Monografia satului său nu pare a fi în vreun fel realistă, ci mai degrabă pare a fi reprezentarea unui tărâm fantastic, un lăcaș al idealului care, cumva, s-a pierdut în timp.

Versurile sale nu ating decât arareori teme concret religioase, deși întregul ținut al Ardealului este văzut, în cuvintele lui Nicolae Manolescu, ca un „Eden decăzut, în care cele mai înălțătoare chemări și cele mai nobile însușiri umane au fost batjocorite, în care un plâns universal răsună în tot locul, iar splendorile naturii sunt acoperite de cenușa unui declin inexorabil.”

Poezia sa, asemănătoare cu a lui G. Coșbuc din punct de vedere tematic, are un aspect neoromantic, oferind adeseori declarații sentimentale și patetice. Versurile sale invocă un tărâm pierdut, pe care eul liric este conștient că nu-l mai poate aduce înapoi.

Culegerile următoare, Ne cheamă pământul (1909), Din umbra zidurilor (1913) și Cântece fără țară (1916) reiau imagini din primul său volum, adăugând uneori alte alegorii de tip religios, dar prelucrate în așa fel încât trimiterea religioasă să fie ușor de găsit, fără însă să fie o temă propriu-zisă.

Câteva poeme reușesc, în chip de sonet, să creeze o atmosferă mic-pariziană, dar nu se apropie foarte mult de sonetele lui Ion Pillat.

Capodopera lui Goga, Noi, ne oferă imaginea tărâmului idilic, dar acoperit de bocete și umbrit de negura cotropitoare a unei forțe străine, alegorie a ocupării Ardealului de către unguri înainte de 1918, când teritoriul era încă sub influență austro-ungară.

Opera dramaturgică a lui Goga este destul de inegală din punct de vedere artistic, dar în Domnul Notar și Precursori apar câteva portrete ale contemporanilor săi, interesante din punct de vedere istoric.